Tot eu mai contribui
![Smile :)](./images/smilies/icon_smile.gif)
1) Ford Kuga hibrid
Am fost cu bravissima macchina (cu Fiatul pentru cine n-a văzut Nea Mărin Miliardar) la revizie. Având 3 ore de stat degeaba, am zis să mergem până la Neluțu Țiriac la reprezentanță, că eram tare curios și era și el pe listă. Hibrid mai condusesem Toyota, însă la Ford este un alt sistem, fiindcă este Plug In. Practic, la Toyota/Honda/Suzuki, ideea de hibrid înseamnă de fapt o baterie care dă din când în când un brânci motorului. Sistemul Plugin are efectiv 2 motoare. Unul clasic, în cazul Ford de 2,5 litri
![Very Happy :D](./images/smilies/icon_biggrin.gif)
, nu este clară puterea, și unul electric, cu o autonomie declarată de 50 km. Sistemul e gândit probabil pentru navetă.
Mașina o știam din Auchan pe exterior, este expusă una de la BDT, e plăcută, pare micuță. Deși este ca dimensiuni mai mare ca Sportage, nu prea pare, nici la interior, nici la exterior. De exemplu, are cam aceleași dimensiuni cu CR-V, dar nu se compară la spațiu. Deloc. La interior mașina este identică cu Ecosport/Focus. Adică plastice ieftine și cam urâte. Nu știu, la Ecosport nu mi s-au părut chiar atât de deranjante, dar aici încă de când m-am urcat în ea am avut un sentiment de respingere.
Poziția la condus, cam incomodă, nu am reușit să-mi reglez bine scaunul, dar vizibilitatea bună, destul de ergonomică, nu ai probleme să găsești sau să apeși butoanele.
Motorul, în schimb, este senzațional, mi-a plăcut foarte mult. Reacționează excelent, nu realizezi nici un moment că are o cutie CVT. Este, evident, silențioasă, inclusiv când intră benzina. M-a pus serios pe gânduri. Pot încărca seara de la priză sau la întreprindere, unde sunt vreo 4 mai nou. Se încarcă și prin frânare, are și un „mod” special de încărcare mai agresivă. E interesant că-ți poate modela stilul de condus.
Intră și pe Rabla +, deci mai ai 4000 discount suplimentar. Oferta lor a fost de 34.000, TVA și Rabla + incluse, pentru Titanium X + toate pachetele de opționale, mai puțin cel cu piele și trapa. Și aici oferta bună, probabil de la un alt dealer mai scoteam ceva, dar interiorul nu ne-a convins și am șters-o de pe listă.
2) Skoda Superb
Și VAG are un motor hibrid, pus însă numai pe Superb și Golf și Passat, deocamdată. Din păcate nu am găsit decât expuse în showrooom, niciuna la drive test.Așa că am testat varianta clasic românească 2.0 tedei 190 de cai. Interiorul foarte mișto, scaunele comode, poziție bună la condus, numai că ai oglinzi mai mici decât la bravissima macchina, nu mai vorbesc de Sportage. Pe „normal”, motorul este foarte puturos și leșinat. [Aici trebuie remarcat motorul de pe Sportage, pe care o să-l regret până când voi avea un hibrid
![Very Happy :D](./images/smilies/icon_biggrin.gif)
.] Pe Sport, însă, adună toată herghelia și e mișto. Deși are aproape 4,90m, mașina este foarte manevrabilă, se parchează lejer, inclusiv pe spații fooarte înguste cum e curtea unui dealer. Mașina e ok, faceliftul mi se pare că arată foarte bine, preț bun Style Hibrid + ceva opționale pe care le pusesem și pe Kodiaq, 34700, TVA și Rabla + inclus. Practic, e cam aceeași mașină ca Kodiaq, dar mai joasă și fără 4x4 (ai și varianta asta, dar nu pe hibrid). Ne-a pus serios pe gânduri
3) Passat hibrid
La Passat am putut testa și motorul hibrid al grupului. Mașina o știam, avuseserăm 6 luni unul, generația anterioară, dar sunt foarte mici modificările. Realitatea este că atunci când te sui într-unul realizeze de ce e cel mai vândut model din gamă. Scaune excelente, poziție bună la condus. Toate butoanele unde trebuie. Filmul s-a rupt când am deschis portbagajul, care era jumătate dintr-un portbagaj normal
Motorul este Ok, are un TSI 1.4 de 150 de cai, restul până la 215 fiind de la electric. Tot 50 km autonomie electrică, la fel se poate încărca și prin frânare.
În varianta combinată, este senzațional ca reacții, și foarte silențios. Aveam 160 la oră pe autostradă fără să-mi dau seama și fără să fie nevoie să modific sonorul la radio. Dacă nu era portbagajul dezamăgitor, era alegerea, mai ales că ni s-a oferit un discount bun și era doar o mică diferență față de Superb (3000€) care în 5 ani de leasing nu se simțea.