ODO:
11.245 km
Încercarea 2 de a avea lumină decentă în portbagaj.
Cum eu circul mult noaptea, motiv pentru care și farurile LED au avut prioritate foarte mare în criteriile alegerii mașinii, am nevoie de lumină bună spre foarte bună și în spate. Și chiar sunt curios:
există vreo marcă/model de mașină la care portbagajul să fie iluminat decent din fabrică? Adică indiferent de lumina ambientală/exterioară (poate să fie 0), indiferent de mărimea și încărcarea portbagajului, să
NU ai nevoie de lanternă pentru a căuta ceva în portbagaj? Aștept exemple, chiar sunt curios.
XCeed suferă grav la lumina în portbagaj. Chiar foarte grav. Cu portbagajul gol aproape că se vede un pic conturul portbagajului (
notă: poza asta e făcută pe o stradă cu iluminat stradal public):
Dacă ai portbagajul plin, iluminarea e fix egală cu 0 (poză făcută în câmp, iluminat stradal 0, doar ce venea de la luna de pe cer 50%

):
Am încercat să schimb becul din fabrică cu un LED ieftin, era mai puternic (pusesem o poză mai demult în jurnal), dar a decedat repede. Am comandat de pe Aliexpress alte 4 LEDuri la nimereală, care încă nu au ajuns, dar nu mă bazez să reziste prea mult nici alea, după istoricul din Rio unde le schimbam ca pe șosete.
Și m-am gândit muuuuult dacă să dau banii pe ce a scos Kia mai nou:
LEDuri montate pe hayon ( 66652ADE00 ). Păcat că nu există din fabrică, nici măcar opțional, iar ca accesoriu bat spre 1000 de lei cu tot cu montaj. Și de banii ăia nici măcar nu pun un LED și în portbagaj, ci rămâne becul ”cu sârmă” (filament) clasic.
Ca fapt divers, pe forumul Kia din Polonia am reușit să găsesc singurele poze reale cu piesa:
https://forum.kia-motors.pl/viewtopic.p ... 858#p33858
Tot acolo am primit o sugestie care m-a convins să mai fac, totuși, o încercare de ”aftermarket”. Mi s-au recomandat niște module LED SMD Samsung 12V. În România am găsit
set de 20 de bucăți, lumină rece, la 45 lei, din care am pus 6 module (18 LEDuri) în portbagaj la mine, și alte 8 în altă mașină. Cu restul vedem noi ce facem, în funcție de cât de mulțumiți suntem de fiabilitate.
Eu, fiind încă foarte sceptic cu fiabilitatea lor, am ales să le montez cât mai puțin invaziv, și să evit conectarea la circuitul existent. Am profitat de priza din portbagaj și le-am legat acolo cu un adaptor cu întrerupător, iar LEDurile sunt lipite pe baza poliței portbagajului, astfel încât lumina bate de sus în tot portbagajul fără să polueze ambiental și fără să deranjeze în jur.
Avantajul montajului: Neinvaziv, poate fi demontat oricând ușor fără prea multe efecte adverse. Polița portbagajului poate fi demontată scoțând adaptorul din priză. Singurele urme ce ar putea rămâne la demontare ar putea fi o scămoșare a mochetei poliței unde modulele sunt prinse cu bandă dublu-adezivă, dar zona aia e complet invizibilă în condiții normale.
Dezavantaje: Lumina nu se aprinde/stinge automat la deschiderea portbagajului, și nici nu funcționează deloc dacă nu sunt măcar accesoriile activate din bord (avantaj aici, nu le pot uita aprinse dacă încui mașina). Dacă modulele își vor dovedi fiabilitatea în timp poate mă voi gândi la o legare la rețeaua normală a becului din portbagaj. Momentan prefer acest montaj neinvaziv.
Rezultat: mai mult decât mulțumitor!

Iluminare absolut perfectă în portbagaj, umbre 0 chiar dacă te apleci peste bagaje (fiind practic 18 surse de lumină pe toată lățimea poliței), multă lumină inclusiv în afara portbagajului, pe jos. Față de LEDurile Kia montate mai sus pe hayon există, totuși, o zonă întunecată pe stradă, imediat în spatele barei, cam de 30cm să zic ochiometric, dar hey! Costul total a fost până în 30 de lei (doar ce am montat în portbagaj, cu tot cu cabluri, adaptor și lipituri), față de 1000+ a piesei originale. Să vedem fiabilitatea cum va fi.
Scuzați calitatea pozelor ușor mișcate, sunt făcute un pic cam pe fugă. Pentru o comparație corectă, pozele cu portbagajul sunt făcute cu setări manuale, astfel încât camera să nu compenseze deloc diferențele de luminozitate, motiv pentru care cele ”după” sunt ușor arse. Cu ochiul liber lumina este cât se poate de ok.
