Sigur.
Eu am varianta standard de LKAS, care reacționează doar la ieșirea de pe bandă și funcționează doar la viteze peste 60 km/h conform manualului. În realitate, însă, sistemul se activează cam de la 57 km/h, făcându-l util și în localități, mai ales la tranzitarea satelor - eu în localități pun pilotul automat pe 59 și merg liniștit.
Opțional, disponibil doar pe cutie automată și cu SCC (pilotul automat inteligent) există LFA (Lane Following Assist), care e capabil să urmărească centrul benzii (nu doar să reacționeze la ieșirea de pe bandă) și e activ indiferent de viteză, SCC oferind și funcții de Stop&Go în trafic aglomerat. Nu știu dacă pe parte hardware/cameră/precizia detecției marcajelor e vreo diferență între LKAS și LFA, sau dacă e doar diferență din soft.
Tehnic/hardware:
Aceleași comentarii ca la recunoașterea semnelor (că e aceeași cameră doar

).
Marcajele sunt detectate surprinzător de bine. Chiar și marcajele destul de șterse sunt detectate cu grad mare de acuratețe. Pe zi, noapte, ceață, în toate condițiile marcajele sunt detectate cu precizie similară. Chiar și pe noapte și ploaie, dacă marcajele sunt evidente și cu ochiul liber, sistemul le vede.
Nu-s sigur cum se comportă pe zăpadă. Evident marcajele nu s-ar vedea, dar nu știu dacă reacționează la alte urme din zăpadă.
În lipsa totală a marcajelor, sistemul pare a folosi și alte repere. Spre exemplu, unele șosele au o dungă de smoală pe centrul șoselei între sensuri (unde s-au lipit straturile de asfalt) și de multe ori sistemul reacționează la acea dungă. Pe poduri sau bulevarde pare a detecta bordura din dreapta (cel puțin în bord apare că a detectat ceva pe dreapta, dar nu am încercat să văd de unde mă trage înapoi

). Și marginea carosabilului fără marcaj pare a fi detectat uneori. Însă cazurile astea sunt, probabil, mai relative, cu o precizie mai scăzută. Este totuși de apreciat că au încercat și așa ceva și că funcționează decent, chiar dacă nu perfect.
Când apar marcaje aberante (spre exemplu dungi șterse mai vechi și dungi proaspete dar diferite - așa cum mai sunt prin frumoasa noastră țară

), de obicei sistemul se dezactivează. Dar e posibil să reacționeze puțin ciudat înainte să renunțe, că evident nu știe ce marcaje să urmeze.
Sistemul poate să intervină asupra direcției sau poate doar avertiza prin vibrarea volanului la călcarea marcajului. Dacă simte că tragi intenționat de volan peste marcaj, nu te corectează, doar vibrează. Iar vibratul este foarte asemănător cu călcarea peste marcaje rezonatoare de pe asfalt.
Sistemul se dezactivează complet la activarea semnalizării pe orice parte. Însă, chiar cu semnalizarea pusă, mai are un mod de intervenție și corectare a traiectoriei în caz că vine o mașină pe contrasens și tu te îndrepți spre ea. Nu sunt sigur dacă funcția asta vine în dotare standard, sau e legată de prezența radarului (pentru FCAul opțional). Am pățit asta o singură dată, când depășeam o mașină parcată și am călcat ușor marcajul central, iar sistemul m-a corectat subtil - venea o mașină din contrasens, dar era totuși destul de departe.
Software/funcționalitate:
Eu merg cu el activ 99,9% din timp și nu mă deranjează. Dar mereu semnalizez depășirile (chiar și dacă depășesc un pieton sau un biciclist - și-i depășesc larg dacă nu am mașini pe contrasens) și nici nu tai curbele. Pe scurt, aproape mereu semnalizez ieșirea de pe bandă și-atunci sistemul nu mă încurcă.
În curbe ușoare, sistemul funcționează. Dar nu m-aș baza pe el să vireze singur, că în curbe se dezactivează destul de des. LFA probabil e mai precis aici. LKAS e mai mult gândit pentru autostrăzi și drumuri drepte, nu pentru oraș și viraje multe.
Intervenția în viraje e subtilă. În caz de necesitate nu se pune problema să ”te bați cu mașina” pentru control. Dacă mașina simte cuplu din volan, nu mai intervine. Cel mult se rezumă la vibrat volanul. Din ce-am testat, pe drum drept sistemul virează înainte ca mașina să calce efectiv marcajul. În viraje depinde de viteză.
La viteze mari intervenția este progresivă și pare mai puțin brutală decât la Skoda Kamiq (cu care am făcut test anul trecut). Dacă ajungi la
așa ceva cu viteze de cam 70-80 km/h, sistemul virează singur, dar calcă puțin zona hașurată, apoi revine pe bandă. Asta pentru a evita viraje automate prea bruște la viteze mari.
Corecțiile aplicate nu sunt foarte mari, și nu ajungi să mergi chiar ca ”pișatul boului” între dungi. Însă e evident că nu te menține pe centrul benzii și e posibil să oscilezi ușor între dungi (sau să dai repetat în dunga de pe aceeași parte).
Există cazuri, relativ rare, când sistemul reacționează prea mult și tinde să taie curbe (și-apoi se și pedepsește singur, vibrând volanul

). Se întâmplă poate de 1-2 ori la un drum de câteva sute de km. Plus că-n curbe se mai dezactivează. Deci:
ochii la drum! E doar un sistem de asistență, nu un sistem autonom. Poate LFAul să fie mai precis aici, nu știu.
În bord există martor care semnalizează simplu dacă sistemul e activ măcar pe o parte, și există meniul dedicat în care se vede pe ce parte e activ, precum și ce marcaje sunt călcate atunci când se declanșează vibrația în volan.
Dacă iei mâinile de pe volan, sistemul avertizează destul de rapid în bord, dar nu se dezactivează. Și, din câte am testat, nici nu oprește mașina. Doar avertizează vizual și sonor și încearcă să mențină direcția cât poate. Dacă nu-ți revii și intri într-o curbă mai strânsă, nu prea te poate salva.
În meniul mașinii există posibilitatea de a-l dezactiva complet sau de a-l seta doar pe avertizare (vibrare), fără intervenție. Din câte știu, la fiecare pornire a motorului se reactivează, dar n-am testat prea mult. Eu oricum îl folosesc permanent.
Deși am și BCW (monitorizarea unghiului mort), sistemul nu intervine dacă am mașină în paralel și virez spre ea. Asta e păcat, mai ales că pe alte modele ale grupului există, chiar pe modele mai ieftine (spre exemplu Stonic)...
Concluzii:
Mie îmi place sistemul. Este imperfect, dar este foarte aproape de perfecțiune. Asta dacă accepți că nu e gândit pentru viraje strânse (din nou, poate LFA e mai capabil aici). Rateurile sunt rare, dar trebuie oricum atenție pentru a nu te lua prin surprindere când apar.