4) Kia Cee’d 1.4 LX (109 CP) – benzina
- in sfirsit, primul testdrive facut pe o distanta ceva mai lunga (Charles de Gaulle – Kiseleff – Ficusului – Aerogarii – Caranfil – Aviatorilor – C. de Gaulle), timp in care am avut posibilitatea sa observ destul de bine comportamentul motorului. Exact asa cum ziceau si cei de la Auto-Motor-si-Sport, cei 109 CP pentru o cilindree atit de mica (1.4 l) se obtin doar prin turarea excesiva a motorului, care poate urca pina in jur de 6000 rpm, acolo unde se obtine de fapt aceasta putere. In consecinta, puteti sa va luati adio de la demaraje fulminante cu acest motor, dar dupa ce urca peste 3000 rpm, abia atunci arata ce poate si devine foarte placut de condus. Insa sub 3000 rpm e chiar lenes: un kickdown in treapta a doua, pe la 2200-2300 rpm e aproape egal cu zero – masina nu “zvicneste” absolut deloc. Dar daca urcam pe la vreo 3500 rpm, ai senzatia de motor turbo. In consecinta, pentru depasiri in forta, trebuie retrogradat cel putin o treapta (probabil chiar 2, in functie de viteza), insa in momentul respectiv, motorul devine “aspirator” de benzina. Banuiesc ca la un condus mai cuminte, cifrele producatorului pot sa se apropie de realitatea pe care o indica computerul de bord, dar la un condus sportiv, portofelul posesorului de Kia va cam suferi

. Insa partea buna e ca motorul pe benzina e silentios si antifonarea masinii e buna, ceea ce indica un grad de confort ridicat.
- suspensiile sint intr-adevar ceva excelent la aceasta masina: pe piatra cubica de pe bd. Aviatorilor si de pe Maresal Prezan ma simteam ca-n Mercedes (glumesc, deh... dar chiar e foarte buna suspensia): denivelarile erau filtrate foarte bine si nici nu aveai senzatia ca mergi pe macadam. Nota 10 pentru Kia la capitolul asta
- pedalierul e ok (ambreiaj – acceleratie), insa frina tine cam de sus si e cam tare. Insa nu deranjeaza in mod special. Nici aici nu am avut probleme de acomodare.
- cutia de viteze e precisa si scurta, ceea ce imbie la un condus ceva mai sportiv, insa etajarea ei mai “taie” din ambitii.
- si un comentariu in legatura cu dimensiunile: este si pare MARE comparativ cu celelalte de mai sus (daca va uitati la datele tehnice, va lamuriti imediat). Spatiul interior este foarte generos, atit pentru sofer cit si pentru pasageri (fie cel din dreapta, fie cei din spate). Mai ales in spate, exista mult loc pentru genunchi si se sta foarte comod, incomparabil mai comod decit la celelalte testate pina acum (va rog, nu uitati ca masina e totusi din alta clasa).
- locul soferului a fost foarte bine proiectat: pozitia la volan este foarte buna, coloana de directie se ajusteaza pe inaltime si pe adincime, scaunul e destul de bine profilat (chiar si versiunea fara suport lombar ajustabil, prezenta pe masina testata). Din pacate, montantii fata sint un pic cam inclinati, din care cauza vizibilitatea fata este usor afectata in curbe. Bordul arata foarte bine, cu indicatoarele stil Alfa Romeo (cu fundal alb pe margine). Comenzile consolei centrale sint excelent pozitionate, toate regasindu-se in partea superioara. O bila alba celor de la Kia pentru comenzile audio pe volan, accesoriu care apare in toate versiunile de dotare, nu doar in cele superioare.
- daca la vizibilitatea fata, mai e cum e, cea in spate e dezastru: montantii spate sint foarte grosi, luneta e destul de mica, iar usile sint bombate in exterior (ca la Suzuki Swift). In concluzie, manevrele de dat cu spatele vor deveni o proba de maiestrie intr-ale sofatului. Eu cind a trebuit s-o parchez cu spatele, nici nu m-am intors cu capul spre spate, asa cum am fost obisnuit pe mai toate masinile pe care le-am condus pina acum, pentru ca era inutil, ci am manevrat doar uitindu-ma in oglinzile retrovizoare. Evident ca acest stil e foarte incomod si imprecis, de aceea cred ca utilarea masinii cu senzori de parcare e un lucru intelept de facut.
- oglinda retrovizoare stinga e destul de ciudata: treimea din exterior are alt grad de “bombare” si din aceasta cauza mi-a fost destul de greu sa estimez la ce distanta sint masinile care vin din spate (aproape acelasi feeling pe care l-am avut si la Fiesta). Presupun ca e doar o chestie de obisnuinta si ca, daca voi conduce timp mai indelungat masina, voi invata sa apreciez corect. In rest, oglinzile sint destul de bune, dar fara a excela in mod deosebit ca dimensiuni
- directia masinii e puternic asistata: am avut senzatia ca e pur electrica, atit de usor se manevra. Tipul de la Kia mi-a zis ca asistarea e variabila in functie de viteza, dar n-am avut unde sa depasesc suta, ca sa-mi dau seama cit de mult se intareste. Partea neplacuta e ca se simte ca un joystick: nu am avut deloc feelingul drumului in volan. Din aceasta cauza cred ca voi ramine totdeauna adeptul directiei pur mecanice, cu cremaliera, in care soferul simte in volan drumul.
- si Kia sufera de aceeasi “boala” ca absolut toate masinile testate de mine: are botul jos si lung (en fin, Swift si Fiesta il au mai scurt), cam ca la Grande Punto, ceea ce se va dovedi problematic la coborirea de pe borduri sau la trecerea prin nelipsitele hirtoape din drumurile noastre
- portbagajul este campion la litraj (340 l) si are o forma foarte buna, potrivit pentru 4 persoane care pleaca in excursie cu bagaje suficiente (fara exagerari, totusi

)
- torpedoul este cu refrigerare (uraaa!) – primul de acest tip pe care l-am intilnit la masinile pe care am fost
- faptul ca am mers cu aerul conditionat pornit pe o jumatate din traseu, nu a parut sa influenteze deloc performantele motorului, dar oricum acesta are suficiente resurse de putere ca sa nu fie influentat
- volanul e lucrat dintr-un plastic mai slab calitativ fata de cel de la Suzuki Swift, dar oarecum asemanator cu cel de pe Grande Punto. Oricum, investitia intr-un volan de piele merita totdeauna.