Bucurestiul in prag de haos

[Gerula]

Si nu ma refer aici la apropiatul summit NATO ci la o propunere de hotarare de consiliu loca al capitalei stoarsa cu greu din gandirea luminata a unui domn al carui nume are rezonante binecunoscute oricarui sofer bucurestean, Udriste. Domnul Udriste propune desfiintarea sistemului de plata a parcajului de resedinta urmand ca cel care vine primul ala sa parcheze.
Cresterea fara limita a parcului auto din Bucuresti a dus, dupa cum era si de asteptat la o criza acuta a locurilor de parcare. Una dintre promisiunile campaniilor electorale a fost si gasirea unor solutii pentru a rezolva aceasta problema in principal prin construirea unor parcari sub/supraterane si inchirierea prin licitatie a acestora.
Iar municipalitatea ce face? Construieste ceva in acest sens? Nu. Elibereaza locurile de parcare ocupate de epave? Nu.
Dupa ce au lansat in mod aberant zvonul cum ca locurile platite sunt de fapt platite numai pentru un anume interval orar, lucru nespecificat de fapt nicaieri, mintile luminate din primarie propun ca parcarea sa se faca "la liber".
Era exact ce avea nevoie bucuresteanul si asa surmenat/stressat de lucrarile fara de sfarsit, de traficul sufocant si de lipsa de solutii concrete si aplicate la timp, de rahatii de caine de pe trotuare, de praful inecacios, de muntii de gunoaie si de cate si mai cate.
Nu a luat nimeni in calcul ca lupta pentru locurile de parcare se lasa de multe ori cu victime. Urmele de cioburi, claxoanele prelungite din miez de noapte sau anvelopele dezumflate sunt la ordinea zilei. Bordurile strecurate cu abilitate prin parbriz sunt deja o culme a rafinamentului luptei pentru parcari. Nu de mult a aparut un nou sistem de a parca: cel in paralel cu un alt vehicul sau perpendicular pe cel parcat fara a tine nico clipa seama ca, poate, cel parcat ar avea intentia sa-si foloseasca si el masina. De ce sa o foloseasca?
De ce trebuie sa fim impinsi la a ne ucide intre noi pentru un loc de parcare?
De ce nu se poate propune o solutie inteleapta care sa multumeasca oarecum pe toata lumea sau, macar daca nu multumeste, sa fie una dreapta, nu o solutie care sa genereze haos.