Fuziune Hyundai/Kia - Fiat?!

De toate pentru toţi
eugenflorinmanea
Posts: 2798
Joined: 25 Aug 2008, 20:23
Auto: Saab 9-5 Aero
Location: Bucuresti
Contact:

Fuziune Hyundai/Kia - Fiat?!

Post by eugenflorinmanea »

http://www.zf.ro/business-international ... a-12028840

Marii constructori de automobile se fac şi mai mari: febra gigantismului a cuprins industria auto mondială
astăzi, 00:04 Autor: Bogdan Cojocaru
Odată cu publicarea rezultatelor fi-nanciare pentru anul trecut, marii producători de autovehicule ai lumii s-au lansat în cursa pentru cucerirea unei cote de piaţă-simbol.

Toyota, cu 9,8 milioane de maşini vândute, General Motors, cu 9,7 mi­lioane de unităţi şi Volkswagen, cu 9,5 milioane de autovehicule, se apro­pie toate de pragul de zece milioane de automobile şi vehicule comerciale uşoare vândute într-un an. Zece mi-lioane, o cotă care părea imposibil de atins acum zece ani, când niciun constructor auto, cu excepţia GM, nu depăşea vânzări de şapte milioane de maşini, scrie Les Echos.

„Cursa este pe cale să accelereze, ceea ce creează decalaje semnificative în industria auto“, a afirmat Hadi Zablit, analist la Boston Consulting Group (BCG).
Pe lângă cei trei giganţi cresc echipe de uriaşi. Acesta este cazul grupurilor Renault şi Nissan, care se bazează pe parte­neriatul dintre ei pentru a profita mai mult de pe urma taliei lor (vânzări de 8,3 milioane de maşini anul trecut, dacă sunt incluse rezultatele com­paniei ruse AvtoVAZ), al Hyundai-Kia şi al Fiat-Chrysler, care sunt pe cale să fuzioneze.

Cu excepţia Honda, BMW şi Mercedes, jucători de nişă, cei care au rămas pe marginea cursei se chinuie să-şi facă propriul joc.

Exemplul PSA este edificator: la distanţă de marile mariaje, al doilea producător auto european în funcţie de vânzări era în urmă cu 10-15 ani suficient de atractiv pentru a fi curtat de parteneri precum Ford şi BMW, dar acum se zbate să facă faţă concurenţei. Prea izolat, grupul francez nu reuşeşte să facă aceleaşi economii la cheltuieli precum concurenţii.



Partajarea costurilor fixe

Impulsionată atât de nevoia de consolidare, cât şi de creşterea pieţelor emergente, această cursă a proporţiilor este crucială. În timp ce respectarea reglementărilor, precum cea privind emisiile de CO2 sau siguranţa, şi dotările necesită investiţii tot mai mari, vânzările masive ar trebui să le permită jucătorilor să-şi împartă mai eficient costurile fixe.

De bază în această strategie, platformele modulare, care permit proiectarea unui număr în creştere de modele folosind aceeaşi arhitectură, se generalizează. Potrivit BCG, 62% din totalul autovehiculelor vândute de Volkswagen au la bază doar trei platforme, în timp ce raportul a ajuns deja la 67% în cazul Hyundai. Astfel, constructorii auto îşi pot optimiza bugetele generale şi în acelaşi timp îşi pot lărgi gama de produse.

Ca să ajungă mai sus decât ceilalţi, un producător auto trebuie să ştie cum să profite de sinergii. „Poţi vinde multe maşini şi totuşi să ieşi în pierdere. Pentru a profita de reduceri semnificative ale costurilor, trebuie să stăpâneşti bine un număr mare de parametri“, a explicat Bernard Jul-lien, directorul centrului de cer­cetare Gerpisa. Eşecul Daim­lerChrysler relevă clar obstacolele din această cursă a mărimii. „Trebuie să asam-blezi maşini pe aceeaşi linie, să cum-peri piese în comun şi să-ţi reduci cheltuielile atât cu producţia, cât şi cu cercetarea şi dezvoltarea“, notează Laurent Petizon, director general al AlixPartners. „Pentru aceasta tre­buie sincronizate planurile de producţie, ceea ce poate lua chiar şi zece ani“, a explicat Jean-François Belor-gey, asociat la EY.

Intrarea în acţionariat, dacă se face printr-o participaţie simbolică, nu este o garanţie a succesului, după cum o arată experienţa PSA cu GM, al căror parteneriat este limitat în comparaţie cu ambiţiile iniţiale.
SAAB 9-5

Return to “Cafenea”